Cart

  • Nu este nici un produs in cos.

Întrebări și Răspunsuri

Care sunt etapele de parcurs până la primirea raportului genetic?

Întrebări generale

Testele genetice oferite de MyBodyGuide îți aduc informația unică și de ultimă oră de care ai nevoie să trăiești mai bine și mai sănătos, cu ceea ce ai fost dotat de la natură. De asemenea, în cazul unor afecțiuni deja existente, prin efectuarea testului potrivit ai acces la informația completă despre tratamentul optim.

Din momentul în care proba a fost recoltată, iar kitul a ajuns înapoi la noi, sunt necesare aproximativ 30 de zile până la sosirea rezultatelor.

Va trebui să parcurgi meniul nostru și să înțelegi mai bine de ce anume ai nevoie. Poți alege să îți controlezi greutatea la un anumit nivel, dacă vrei să mănânci sănătos într-un mod personalizat la cel mai în detaliu amănunt permis de știință acum, să afli sportul de performanță care ți se potrivește genetic sau, nu în ultimul rând, să eviți riscurile unor afecțiuni pe care le ai din naștere – riscuri cu care ne naștem toți.

Afli cum alcătuirea ta din naștere îți determină funcționarea în anumite privințe: cum și de la ce te îngrași, cum interacționează corpul tău la nivel microscopic cu peste 1.000 alimente și astfel să poți alege în deplină cunoștință de cauză ce anume îți face bine, cum interacționezi cu medicamentele și astfel să fie alese cele mai eficiente în caz de nevoie, ce riscuri ai în a dezvolta diverse boli, ce sport poți să practici la nivel de performanță sau cum să-ți maximizezi rezultatele în sportul ales. Vei avea la dispoziție un ghid util care acoperă toate părțile relevante pentru tine.

Testele se pot efectua încă din prima secundă de viață. În acest mod, ai o vedere mai clară asupra modului de funcționare a corpului tău și astfel să știi să îl folosești în mod optim. E singurul tău corp, pe care nu îl poți schimba, dar îl poți folosi cât mai mult și mai bine. De altfel, în orice moment al vieții este potrivit să faci testul, pentru a-ți crește considerabil calitatea vieții.

Fiecare persoană este unică, așadar fiecare membru al familiei tale are o structură unică a genelor și reacționează diferit la diverși stimuli; prin urmare, pentru un stil de viață optim, testele trebuie efectuate de fiecare persoană în parte.

Aceste teste se pot face încă de la naștere și sunt valabile pe toată durata vieții. Cu cât se fac mai timpuriu, cu atât aflăm mai repede cum funcționează organismul și ce trebuie făcut pentru a-l menține sănătos cât mai mult timp.

Testele oferite de MyBodyGuide abordează în mod unic și extins ideea de genetică modernă, prin faptul că cea mai mare parte a rezultatelor se axează pe soluții oferite spre a trăi mai bine, mai sănătos și/sau mai performant, cu ceea ce am fost dotați de la naștere. Soluțiile oferite au la baza geneticieni experimentați și softuri performante, care analizează interacțiunea diferitelor gene în a controla anumite trăsături ale noastre și a le optimiza astfel funcționarea.

ÎIntrebări despre teste

Depinde doar de tine să alegi ceea ce crezi că ți se potrivește, doar trebuie să parcurgi cu atenție meniul nostru sau ne poți scrie și te îndrumăm pas cu pas.

Depinde de cât de repede institui un program de alimentație și exerciții fizice conform recomandărilor bazate pe genele tale și totodată de greutatea pe care ți-o propui să o atingi la final; șansele de a slăbi cresc astfel de 2,5 ori față de cazul în care nu ai avea testele genetice efectuate și ai aborda un anume tip sau altul de program.

Testul genetic pentru nutriție este cel mai personalizat test ce îl poți face în acest moment al dezvoltării științifice, deoarece îți dezvăluie în amănunt de ce anume ai nevoie și în ce cantitate. Cum fiecare dintre noi este unic și diferit de celălalt, avem nevoie în mod unic de anumite cantități și proporții de vitamine, minerale, oligoelemente și nutriențI. Nu ai cum altfel să cunoști ce cantitate îți este optimă.

Testul Genetic pentru sport te ajută să îți ajustezi dieta și necesarul de vitamine, minerale și nutrienți la cel mai înalt nivel, astfel încât corpul tău să performeze optim și îndelungat, să scurtezi la maximum perioada de recuperare după efort, să ai o greutate și o distribuție optimă a caloriilor.

Acestea pot depista riscuri asociate cu genele tale, riscuri care se pot concretiza în anumite boli, dacă nu adopți o conduită adecvată și personalizată genetic. Aceste riscuri există la oricare dintre noi, ne naștem cu ele și nu trebuie să așteptăm până ne îmbolnăvim, ci să acționăm din timp pentru a putea evita declanșarea afecțiunilor pentru care avem predispoziție genetică (ex. Diabetul zaharat, hipertensiunea, infarctul, Alzheimer, tromboza, cancerul de sân, de prostată, osteoporoza, glaucomul, etc).

Întrebări despre recoltare

Este una forțe simplă, descrisă de altfel în kitul pe care îl primești odată cu comanda – se recoltează din salivă

Oricând, însă pentru optimizarea rezultatului trebuie consultate instrucțiunile din interiorul kitului

Există în interiorul kitului 3 probe care trebuie luate, pentru a minimiza riscul de a nu fi validă. Laboratorul la care se efectuează testele are una dintre ratele de eșec cele mai scăzute din lume, astfel că doar în max. 2% din cazuri este nevoie de a repeta recoltarea;

În cel mult 2% din cazuri se poate repeta procedura recoltării, aceasta fiind o rată de eroare de recoltare dintre cele mai mici la nivel mondial;

Întrebări despre rezultate și interpretare

Nu există nici un efect secundar.

Rezultatele vin sub forma unui manual în formă tipărită, în limba română, la adresa de corespondență menționată de către tine sau în format digital (.pdf) accesibil în forma securizată (cu parola) pe site-ul nostru

Testarea este una foarte precisă datorită aparatelor și softurilor de interpretare foarte performante și de ultima generație.

Rezultatele sunt deja interpretate de către specialiștii laboratorului într-un limbaj comun și ușor de înțeles, dar, dacă consideri că ai nevoie de explicații suplimentare, te poți adresa unui specialist, la alegerea ta. În cazul în care ai deja o afecțiune, poți merge la medic cu rezultatul testării la medicamente, iar acesta îți va prescrie tratamentul perfect adaptat organismului tău.

Întrebări despre plata

Direct pe site, odată ce ai făcut comanda. Plata se realizează exclusiv prin card, prin intermediul paginii securizate a integrătorului de plăți MobilPay

NU, acestea fiind teste facultative

Nu există această variantă, deoarece se declanșează procedurile de diagnostic precum și în cazul oricărui laborator de analize