Cart

  • Nu ai niciun produs în coș.

6 aspecte de care să ții seama în sarcină

Atunci când se pune problema întemeierii unei familii și dorința de a avea copii începe una dintre cele mai fericite etape din viața de cuplu în majoritatea situațiilor. Deși unele cupluri au această dorință de la început, altele au nevoie de puțin mai mult timp pentru a lua hotărârea de a avea copii. Din păcate, un procent ridicat de sarcini sfârșesc prin avort.

Pierderea sarcinii (avort)

Oamenii de știință presupun că factorii genetici sunt responsabili pentru 50% dintre sarcinile care sfârșesc prin avort spontan. Pentru avorturile spontane apărute devreme (și trecute neobservate), aceste cauze sunt suspectate în 80% dintre cazuri.

Motivele avortului spontan variază. Adeseori, cauza sunt factori genetici, cum ar fi trisomia (un cromozom sau o parte de cromozom apare de trei ori, în loc de două). Alte cauze pot fi reprezentate de infecții, tulburări hormonale, afecțiuni cronice, insuficiență ovariană sau o malformație a uterului. Știința are deja cunoștință de constelații genetice care cresc în mod dramatic riscul de apariție a avortului spontan.

În cazul în care sunteți purtător al unei asemenea constelații, este recomandat să luați o măsură de prevenție a avortului spontan, pentru reducerea riscului.

Tromboză pe timpul sarcinii 

Alte studii au arătat că riscul de tromboză pentru o femeie însărcinată este de 4 până la 10 ori ai mare decât la o femeie care nu este gravidă. Acest risc crește în lunile de după naștere până la aproximativ 10-20 de ori. 

În medie, una dintre douăzeci de femei din Europa este deja, chiar și în absența gravidității, predispusă genetic la tromboză, iar riscul acestora de tromboză este de aproximativ 8 până la 80 de ori mai mare decât la media populației.

Atunci când o persoană cu un defect genetic este însărcinată, acești doi factori de risc converg. Apare astfel o constelație periculoasă a unui defect genetic împreună cu o conjunctură riscantă. Ea majorează riscul de tromboză până la aproximativ 60 de ori și poate conduce la o stare de sănătate care afectează viața.

Se estimează că tromboza este responsabilă pentru aproximativ 1/3 dintre decesele care se produc în timpul sarcinii. Iar aproximativ 30-60% dintre femeile are au dezvoltat tromboză prezentau și un defect genetic.

Distrofie fetală 

Distrofiile fetale sau prenatale reprezintă diverse tulburări de dezvoltare prenatală (ex.: greutate mică la naștere). La nivel mondial, cele mai frecvente cauze pentru acest retard de dezvoltare sunt malnutriția, diferite boli, consumul de tutun și mutații genetice.

Fumatul de tutun în timpul sarcinii reprezintă cu precădere un risc pentru copilul nenăscut. S-a dovedit că consumul a doar câteva țigări pe zi poate reduce în mod dramatic greutatea copilului la naștere. Acest efect poate chiar fi intensificat prin combinația cu diferite gene de detoxifiere, care sunt responsabile de producerea unor enzime importante de detoxifiere.

Acid folic și folat în timpul sarcinii 

Acidul folic este deosebit de important înainte și pe parcursul sarcinii. În cazul în care viitoarele mame nu asigură un aport adecvat de folat, dezvoltarea embrionului poate fi perturbată, iar sistemul nervos central poate fi afectat (!).

Din moment ce organismul nu poate el însuși produce folat, acesta depinde de un aport suficient din alimentație.

Cu toate acestea, pentru ca acidul folic să fie utilizat de organism, acesta trebuie întâi convertit în forma sa activă (5-metil tetra hidro folat). Studiile științifice au arătat că o variație genetică des întâlnită face ca aproximativ o femeie din două să nu poate converti acidul folic în forma sa activă în mod optim.

În cazul în care este prezentă această variație genetică, aceste persoane au nevoie de cantități mai mari de acid folic sau li se poate administra direct forma activă, 5-MTHF, sub formă de supliment alimentar.

Diabet gestațional

Diabetul pe timp de sarcină (sau diabet gestațional) este o formă de boală a zahărului care se poate dezvolta în timpul sarcinii și dispare din nou imediat după naștere.

În ansamblu, diabetul pe timp de sarcină reprezintă una dintre cele mai comune afecțiuni care apar în timpul sarcinii. El poate fi detectat la aproximativ 4% dintre toate femeile gravide.

Preeclampsia

Gestoza este termenul generic pentru afecțiunile care apar în timpul sarcinii și care afectează exclusiv mama. În trecut, acestea erau cunoscute sub denumirea de „toxemia de sarcină”, cu toate acestea, el este un termen depășit și incorect.

Există o diferență între gestoza în fază incipientă (regurgitare, salivare crescută) din primele trei luni și gestoza din stadiul avansat de sarcină (eclampsie, sindromul HELLP, preeclampsie suprapusă) în ultimul trimestru de sarcină.

Diferitele tipare de afecțiuni se pot manifesta printr-o serie de simptome, dintre care 3 cele mai comune (edem, proteinurie și hipertensiune arterială) au ajuns să fie cunoscute sub termenul de gestoză EPH sau preeclampsie. Cauzele exacte ale preeclampsiei nu sunt cunoscute la această dată. Se presupune că, pe lângă factorii genetici și o dietă sănătoasă joacă un rol semnificativ. 

Ce poți face?

Un test genetic modern efectuat într-un laborator ultra performant, acreditat și pentru modul de prezentare și interpretare a rezultatelor, poate ajuta major în conduită și decizii. Acum există Testul Genetic pentru Graviditate care explorează toate valențele menționate mai sus.

Fii și tu dintre cele care beneficiază de genetica modernă și evită complicațiile. Sau măcar să știi cum să le abordezi.

* pentru achizitiile in Euro efectuate pe alte canale ale noastre, pot exista mici diferente fata de preturile in Lei, datorate schimbului valutar

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicata.